Produse alese
0

Descoperă alte proiecte și activități

în curând

Program supervizare psihologie clinică

Supervizarea profesională în psihologie clinică este o activitate profesională desfășurată sub forma unui stagiu de pregătire profesională, cu durata de cel puțin 1 an, realizată de psihologul practicant cu atestat de libera practică sub supervizare aflat într-o relație contractuală cu un psiholog principal sau specialist certificat de către Colegiul Psihologilor din România, în scopul formării și dezvoltării competențelor profesionale adaptate psihologiei clinice.

Statutul de psiholog supervizor în psihologie clinică oferă dreptul psihologului clinician principal/specialist de a superviza activitatea psihologilor practicanţi sub supervizare, pe linia competenţelor pe care aceştia trebuie să le dezvolte. Acest se obţine, printr-o cerere tip adresată Comisiei Clinice a CPR, după obţinerea doctoratului în psihologie de către psihologul principal sau specialist şi/sau după o activitate profesională de minimum trei ani ca psiholog principal, la care se adaugă recomandările din partea a doi psihologi principali supervizori, recomandări care certifica abilităţile de formator de competenţe ale psihologului principal/specialist.

Acest program de supevizare clinică presupune 18 module complexe, după cum urmează: (1) Introducere în profesia de psiholog clinician, (2) Proceduri și rapoarte, (3) Depresia, (4) Anxietatea, (5) Tulburările de personalitate, (6) Boli degenerative cognitive, (7) Atenția, (8) Inteligența, (9) Diagnosticarea pentru copii/adolescenți, (10) Diagnosticarea tulburărilor la copii, (11) Diagnosticarea tulburărilor la adolescenți, (12) Testele proiective, (13) Evaluări pre/post operatorii, (14) Consilierea carierei, (15) Realizarea profilului psihologic, (16 & 17) Cazuri/Discuții, (18) Raportul finalizat (plus 3 rapoarte adiționale de predat).

Curs despre relații toxice

în colaborare cu George Siminic

Cum să îți dai seama că ești într-o relație toxică și cum să ieși din ea?

Termenul de relație toxică a fost inventat de Dr. Liliam Glass, în cartea sa din 1995. Toxic People definește o relație toxică ca „orice relație între oameni care nu se sprijină reciproc, unde există conflicte și unul caută să-l submineze pe celălalt, acolo unde există concurență, unde există lipsă de respect și lipsă de coeziune.”

În timp ce fiecare relație trece prin suișuri și coborâșuri, o relație toxică este constant neplăcută și obositoare pentru oamenii din ea, până în punctul în care momentele negative le depășesc numeric pe cele pozitive.
Relațiile toxice sunt dăunătoare din punct de vedere mental, emoțional și chiar fizic pentru unul sau ambii participanți.
Aceste relații nu trebuie să fie neaparat romantice: relațiile de prietenie, familiale și profesionale pot fi, de asemenea, toate toxice.

Oamenii care subminează sau provoacă rău unui partener – intenționat sau nu – au adesea un motiv pentru comportamentul lor, chiar dacă este subconștient. Poate că erau într-o relație toxică anterior… Poate că nu au avut cea mai susținătoare și iubitoare educație… Ar fi putut fi hărțuiți la școală… Ar putea suferi de o tulburare de sănătate mintală nediagnosticată, cum ar fi depresia sau anxietatea sau tulburarea bipolară.. Sau ar putea avea o tulburare de alimentație… Sau orice formă de traumă..

Toxicitatea într-o relație poate lua mai multe forme, inclusiv al abuzul emoțional sau verbal. Cu toate acestea, nu este întotdeauna posibil să se tragă o linie clară între toxicitate și abuz. Relațiile toxice sunt nesănătoase, dar nu sunt neapărat abuzive. Uneori, comportamentul toxic nu este intenționat – deși, desigur, asta nu îl face mai puțin dureros.
Rețineți, de asemenea, că multe relații nesănătoase implică un comportament toxic din partea ambilor parteneri, chiar și atunci când niciunul dintre parteneri nu se comportă într-un mod abuziv.

Conexiune la comunitate

(DUDEȘTII NOI 2023)

Acest program a fost creat pentru a ajuta părinții să navigheze prin provocările și bucuriile creșterii copiilor. Să fii părinte este o călătorie minunată, dar adesea plină de provocări. Fie că sunteți părinte pentru prima dată sau aveți deja experiență cu copiii, fiecare nouă etapă a creșterii lor poate fi un prilej de întrebări și incertitudini. În acest proiect, vă oferim o gamă largă de resurse și instrumente pentru a vă ajuta să vă simțiți mai încrezători și mai pregătiți să faceți față oricăror provocări care apar pe drum.

În cadrul acestui program, am împărtășit informații utile despre dezvoltarea copiilor și modalități de a promova sănătatea mentală și emoțională a copiilor. S-au abordat subiecte precum gestionarea comportamentelor dificile, comunicarea cu copiii, relaționarea sănătoasă cu părinții și cu alți adulți, înțelegerea nevoilor emoționale ale copiilor și multe altele.

Temele pe care le-am abordat au fost:
Parentingul: procesul de creștere și îngrijire a copiilor, incluzând activitățile si deciziile care influențează dezvoltarea emoțională, socială și comportamentală a acestora.
Nevoia de limite sănătoase la copii: limitele sănătoase, anxietatea care poate apărea în lipsa limitelor, nesiguranța, granița dintre bine și rău.
Bullyingul: are loc atunci când o persoană sau un grup se comportă intenționat și repetat astfel încât să facă pe cineva să se simtă rănit, înfricoșat sau jenat.
• Anxietatea cauzată de solicitarea de performanță: s-au prezentat cele 3 tipuri de anxietate de performanță: cognitivă, socială și motorie.

Program dezvoltat împreună cu: George Siminic (psiholog/psihoterapeut) și Gabi Bădăluță (psiholog/psihoterapeut) și Clinica Marfil.

Călătoria sufletului

Hipnoză regresivă în existențe anterioare

Împreună cu Junona Prisăcean, psiholog clinician și psihoterapeut transpersonal și Ioana Oneț, psiholog clinician și psihoterapeut integrativ, am avut deosebita plăcere să desfășurăm următorul nostru program de psihoterapie:

Călătoria sufletului
Hipnoză regresivă în existențe anterioare
Program de dezvoltare personală.

Călătoria sufletului este un carusel de evenimente, trăiri, emoții, care se cumulează într-o amprentă unică pentru fiecare dintre noi. Poate fi uneori dificil de înțeles de ce în această călătorie drumul nostru a deraiat de la o cale pe care o credeam sigură și are o destinație pe care am pierdut-o din vedere. Acest program vine ca un companion de nădejde și ca un suport în înțelegerea și regăsirea drumului personal. Am descoperit împreună persoane, locuri, ere, situații care se repetă în existențele noastre pentru a ne fi învățători în propria creștere. Pe toate acestea le vom redescoperi, înțelege și integra, pentru ca propria călătorie sa meargă mai departe mai conștient ca niciodată!

Structura programului a fost următoarea:

*OBIECTIV: Depistarea pattern-urilor nefuncționale apărute în existențe anterioare și înlocuirea lor cu modele psihice funcționale.

*METODE DE LUCRU: Hipnoză regresivă, tehnici de relaxare, tehnici proiective, reconstrucție cognitivă, emoțională și comportamentală.

*DURATĂ: 5 ședințe de grup (6-8 persoane) a câte 4 ore/ședință, la un interval de 2 săptămâni.